Toamna, acasa

Toamna. Si vita-de-vie. Galbena, ruginie, caramizie. Si-o salcie in vant, asijderea. Si tata, si mama. Si nenica (da, da, nenica :). Si multe seminte-n borcanele, dupa ce-au fost trecute prin masina de tocat nuci. Si liniste. Si zambete. Si placinta cu branza. Si multe "amintiri din copilarie", la propriu, cu Alina, Alina-cu-cerceii-si-bratarile, si Catalin, Catalin-cu-masina-cu-lenjerie-intima-de-dama. Si ciupercute magice, in recipiente mari, generoase, de plastic. Si ceaiuri si alte minuni. Pe care le vrem, pe care ni le dorim. Si-o nunta a la Jirlau, cu chiuiala pe care n-am mai auzit-o de ani: "Are domnisoara mireasa onoare? Are! Are! Uuuuuuuu! Aaaaaaaa! Iiiiiiiiii!" (e magistrala, nici nu stiti ce pierdeti; si-o s-o pierdeti in continuare, ca nu m-a dus capul s-o inregistrez). Cu mersul la nasi si cu iesitul la fantana, cu galeata. Cu brazii. Cu lume curioasa, cate doi, cate trei, la poarta, ca sa vada nunta. Cu mamaia Galetoaia. Cu Marius in gradina, cu povesti de soferie. Cu mama. Cu tata. Cu galben. Mult galben. Si multa vita-de-vie.

Santa Ana

In Cordoba am stat cum nu se poate mai bine: in centrul cu case albe si stradute inguste (si, din fericire, nu pe o straduta rau famata, cum, e de pilda, Rey Heredia, ci pe Cardenal Gonzales), intr-o pensiune frumoasa, cocheta, Santa Ana, cu camera micuta, dar simpatica, si, lucru foarte important, cu vedere catre o mica piateta in care susura, in fiecare zi aproape, o fantana andaluza cu apa limpede si rece. Va inchipuiti ce lucru minunat poate sa fie asta? Sa stai asezat pe pervazul ferestrei camerei si sa asculti apa rece susurand? Cred ca as fi prins radacini pe pervazul ala, as fi stat, si as fi stat, de dimineata pana seara, de seara pana dimineata.

Camera arata asa:

Iar fereastra, minunata fereastra, dadea aici:

... si fantanica susurand:)

Si fereastra noastra pe dinafara, cu storurile trase...

Si pensiunea avea si o terasa, pe care-am vizitat-o in fuga intr-o dimineata dar pe care, desi super simpatica, am abandonat-o in favoarea orasului :)

In cele mai multe dintre nopti a fost liniste. Liniste. Liniste. Abia spre dimineata se mai auzea cate una, cate alta, de pe strada principala, Cardenal Gonzales. Dar se auzeau voci palavragind in spaniola, fuga-fuga, si tare imi placea. De cele mei multe ori, in camera noastra, seara, se auzea televizorul. Agatat pe un perete, servea, mai degraba, pe post de radio, caci era aproape permanent pe Canal Sur HD, unde se tot repeta un documentar despre Noche blanca in Cordoba (o noapte intreaga, prin iulie sau prin august, cand pe toate strazile si stradutele cordobeze se canta si se danseaza flamenco).

Dar noi in camera, in Cordoba, n-am stat prea mult. Seara, pana adormeam. Si adormeam repede, de oboseala. Dar ce oboseala placuta. Si dimineata, inainte de plecare. Pe scurt si-acum, caci ne-astepta orasul. Viata. Forfota. Cordoba. Cred ca m-as duce totusi sa stau niste zile numai pe pervazul ala al ferestrei, tot la camera 102. Camera 102 a Hostalului Santa Ana. Cea mai potrivita si frumoasa si linistita cazare pe care-am fi putut-o avea in Cordoba.

Caci eram chiar in centru si toate erau in jurul nostru. Mezquita, strazile din jurul Mezquitei, bodegile si tavernele, terasele si gelateriile. Totul era acolo. Si noi ne-am varat nasul in toate.

La o terasa din apropiere am mancat, de pilda, chiar in ziua sosirii noastre in Cordoba. Eram terci de oboseala, dupa o noapte de nesomn, petrecuta in aeroportul Baneasa-avion-aeroportul din Malaga-masina inchiriata, dar nu ne-am indurat sa ne culcam pana n-am batut niste stradute, pana n-am mancat niste specialitati. Pe care le-aveam eu notate pe o listisoara; trebuia sa le incerc.

Da, da, in aeroportul din Malaga, Ali dormea cu capul pe bagaj :)

Dar mancarica, mancarica de la terasa Tranquera, la doi pasi de pensiunea noastra:)

E, intai de toate, Salmorejo. Cremoso salmorejo. Care e un soi de supa de rosii "cremoso", cremoasa adica. O supa crema foarte consistenta, cu usturoi, cu bucatele de jamon serrano prin ea, si foarte satioasa. Cand am primit o cescuta cu supa din-asta, m-am strambat un pic in gand, "asa de mica?". Vorba e ca daca era mai mare eu nu mai puteam. Ca e super satioasa si daca n-o mananci cu niste crutoane, cum am facut eu, ti se face rau. Da' e buna asa, o data :)

Si-am mai mancat si "flamenquin". Care e un soi de cordon-bleu, numai ca la mijloc are tot de-acum faimosul jamon serrano. Si se cheama "flamenquin", de la "foc", de la "rosu", de la culoarea rosie a componentelor. Dap, bun, flamenquinul asta.

Si mai era ceva specific cordobez (ma rog, erau mai multe), "rabo de toro", adica tocanita din coada de taur, dar din-asta n-am mancat. A mancat insa Clara, din grupul de vacanta, si-a zis ca e ok, ca-i buna, mancabila. Si Fuhreru', tot din grupul de vacanta, a mancat "pastel cordobes", care e un soi de prajiturica, dar nu mai stiu daca i-a placut sau nu. Eu si Mariusache am mancat insa, in schimb, aproape in fiecare dimineata, sandvisul nostru "con tortilla de patatas", adica un sandvis cu omleta de cartofi. Bun. Cald. Datator de obisnuinta. Ni-l prepara in fiecare zi o tanti blonduta, la vreo 50 si ceva de ani, care nu vorbea engleza, dar care ne intelegea foamea :) Si ne recunoastea, dimineata de dimineata, cand ne ceream sandvisul la pachet. Sotul facea cafeluta proaspata si se intretinea cu musterii spanioli. Totul intr-o, cum sa-i zicem... taverna simpatica si incarcata cu numeroase nimicuri, colt in colt cu Mezquita, obiectivul turistic nr. 1 al Cordobei.

Tot intr-o taverna din Cordoba am mancat noi, eu si Mariusache, o paella uriasa si urias de delicioasa.

Intr-o tava mare-mare, ea, galbena-galbena, cu mult sofran si cu multe fructe de mare raspandite pe ici, pe colo. Taberna Los Palcos, parca ii zicea, si aici ne-a servit un roman foarte simpatic si vorbaret, care era de vreo 5 ani in Cordoba, ii mergea bine, o adusese si pe prietena, care urma sa nasca... Ati inteles, era vorbaret. Sau poate ii era dor de casa si nimerise, norocul lui, un grup de zece romani care voiau sa stie si unde-i Carrefourul, si cum e viata in Cordoba, si de cata vreme e el acolo... Si-a venit repede la masa si o tanti din Roman, ajutor de bucatar, care era si ea de cativa ani buni in Cordoba, si ei ii mergea bine... si la curiozitatile noastre despre "pollo asado", cume facut puiul si din ce", ni l-a adus pe seful bucatar (care nu mai era roman) sa ne explice. In spaniola, iar chelenerul roman ne traducea :) S-a mai venit si-un coleg marocan care sa explice fetelor curioase unde anume in Cordoba se gaseste nu's ce vas de ceramica, de pregatit cus-cus, care ne facea noua cu ochiul de pe o masa. Si-am baut si vin de Malaga la finalul mesei copioase si-am plecat vesele si imbujorate. Fetele :)

Taverna asta era la doi pasi de Hostalul nostru, pensiunea. Si tot la doi pasi era si inghetataria/gelateria, unde servea o fata blonda si frumoasa si cu ochi mari din Braila. Era buna inghetata de la fata din Braila, asa c-am tot venit la ea, cercetand si eu cu ochi curiosi sortimentele de inghetata, dar si aproape invidiind-o pe fata frumoasa ca prinde niste radacini in Cordoba. Si-n ultima zi, ca de plecare, fata cu cozi impletite mi-a facut cinste cu ultima inghetata si eu am plecat fericita din orasul andaluz.

In alta dimineata senina, linistita, ne-am baut cafeaua si cafeaua cu lapte intr-o alta terasica, la doi pasi de pensiunea noastra. Am respirat dimineata si ne-am pregatit sa cucerim orasul.

... si inca niste poze de prin zona din apropierea Hostalului Santa Ana, in care ne invarteam noi zi de zi...

... si gata, ma opresc aici. Si va mai povestesc si-n urmatorul post. Care nu stiu cand va veni. Ca asta e o poveste care nu stiu cand se va sfarsi. Optimist, nu? :)