Orasul lamailor. Perla Frantei. Paradisul gradinilor. Asa e supranumit Mentonul, aflat la granita cu Italia. Ultimul oras francez de pe Coasta, ca dupa el e Ventimiglia, care-i deja pe taram italian. Si intre cele doua, Menton si Ventimiglia, sunt diferente mari. Si clare (si nu ma refer la kilometri aici). Si diferentele nu dau castig de cauza Italiei, asta ca sa nu existe cumva dubii. Mentonul e o minune de oras, in general, si o minune de oras comparativ cu statiunile italiene de pe Coasta. Am zis.
In programul meu facut de-acasa, in saptesprezece pagini, asa cum v-am mai spus, la Menton urma sa mergem pe
10 martie (ceea ce s-a si intamplat), cu autobuzul
100. Ceea ce nu s-a mai intamplat. Ca am decis sa luam trenul, sa ajungem in 45 de minute la Menton, nu intr-o ora si jumatate. Ca voiam sa stam la Menton numai jumatate de zi, ca sa mai avem o jumatate pentru Nisa. Pe care am neglijat-o constant si-acum parca-mi pare rau ca am folosit-o doar ca spatiu de dormit.
In fine, ca sa ne-ntoarcem la povestea noastra, ne-am dus la Menton cu trenul. Acelasi tren cu care am plecat intr-o dimineata la Ventimiglia, in directia Sanremo (cititi postul despre
Sanremo daca vreti sa aflati ce e cu trenul si cum anume se ajunge la Menton).
In
Menton sunt doua statii de tren:
Menton (la care am coborat noi, e statia veche a orasului) si
Menton Garavan (in cartierul rezidential, zona noua a Mentonului, unde e indicat sa coborati daca vreti sa fiti mai aproape de gradinile pentru care e vestit Mentonul:
Jardin botanique du Val Rahmeh,
Les Colombieres,
Fontana Rosa...
Ei, noi am sarit peste gradinile Mentonului, desi se zice ca ele sunt piesa de rezistenta a orasului. Am sarit pentru ca aveam doar jumatate de zi la dispozitie si voiam sa vedem orasul. Si eu, mai mult decat oricine din grup, voiam sa vad orasul vechi. Stiam ca trebuie sa fie demential. Cel mai frumos oras vechi din toate orasele vechi de pe Coasta. Vazusem niste fotografii inainte de plecare -
Vieux Menton in lumina inserarii - si am zis ca daca nu ma duc acolo, mor. N-am murit :) Ceea ce inseamna ca am fost. Si ca a fost, pe bune, cel mai frumos oras vechi din toate orasele vechi :))
Eu, multumita, in
Vieux Menton.
Foto: MariusacheAcuma, ce scria la mine pe listuta... Stiam ca trebuie sa vad asa:
orasul vechi (cum v-am zis), cu
Basilique Saint-Michel, care compune, alaturi de
Place de la Conception, unul dintre cele mai frumoase ansambluri baroce din toata regiunea,
portul,
Muzeul Jean Cocteau (gazduit de Bastion du Vieux Port), stiam ca trebuie sa mai vad si
gradinile faimoase ale orasului (Jardin Serre de la Madone, "Le Val Rahmeh" - deschisa in 1905 de Sir Percy Radcliffe, care a fost primul proprietar al gradinii), Vila Fontana Rosa, construita in 1922 de spaniolul
Blasco Ibáñez, din gradina cu acelasi nume. Si mai stiam ca trebuie sa vad ceva dintr-o piata a orasului, macar una
(Marché du Careï, Les Halles Municipales), ca trebuie sa vad lamaile cu care se mandrea orasul. Si mai stiam ca trebuie sa fie pe gustul meu orasul asta. Ca n-am gasit niciun site care sa nu inaltze in slavi frumosul oras frantuzesc aflat la granita cu Italia.
Am ajuns in Menton pe la 9.30. La prima vedere, totul normal. Gara normala, strazi normale... unde e preafrumosul oras Menton, cu strazile sale frumoase si gradinile sale luxuriante? Ei, rabdare, rabdare... Era si el pe-acolo, numai ca nu-l dibuisem inca. Am dibuit insa Oficiul de turism gazduit de
Palais de l'Europe, de unde ne-am luat fiecare cate o harta, ca sa nu ne ciondanim.
Fix in fata Palatului Europei, niste gradini,
"Jardins Bioves", inconjurate de niste garduri cam uratzele, peste care se itzeau insa niste capete de figurine galbene si portocalii. Intr-un loc, ceva ce parea sa fie un clovn, mai incolo o chestie rotunda... Ne uitam si noii ca boii la poarta noua. Ei, improvizatia de gard avea rolul ei, iar figurinele portocalii-galbene care se vedeau erau chiar portocalii-galbene. Si mai precis, portocalii-galbene din motive de portocale si lamai. Care le alcatuiau. Ca la Menton se sfarsise pe 4 martie - tocmai cand aterizam noi in Nisa - a 76-a editie a
Fete du Citron. Asta e o chestie anuala la ei, un carnaval in genul celui de la Rio (da, da, nu glumesc), cu care alegorice si tot tacamul, cu zeci de figurine, cu observatia ca toate figurinele si carele alegorice sunt alcatuite... din ce credeti? Din portocale si lamai. Prinse intre ele una cate una, una dupa alta, cu un soi de elastice de aceeasi culoare galben-portocalie.
Am pozat o vedere cu figurine :)) Am lasat-o mare, ca sa vedeti si voi ceva :)
Ei da, festivalul se incheiase, cum va spun, dar carele alegorice din lamai si portocale abia acum se demontau. Si erau stranse toate in acele "Jardins Bioves", unde se desfasurase mare parte a festivitatilor. Acolo si pe promenada, ca toate figurinele lu' peste se plimbasera in noptile festivalului pe "Promenade du Soleil", aleea simpatica de langa mare.
Bun. Ati inteles. Nimerisem la spartul targului (dar oricum intrarea la festivitati era destul de costisitoare, asa ca se poate sa nu fi corespuns cu profilul vacantei noastre :). Si chiar si-asa, si chiar daca festivitatile se terminasera, tot am varat un ochi si am vazut o bucatica din procesul de de "dezgateala", de desfacut figurinele si de strans citricele. Care se cam scofalcisera. Mama, cate sute de kile de lamai si portocale s-or consuma pentru festivalul asta anual, nu vreau sa ma gandesc :)
Si uite si componentele...
Care alcatuiau, de pilda, aceasta poarta:
Poarta traditionala din lamai si portocale am gasit-o abia la sfarsitul vizitei in Menton, dar eu va pun pozele acum, ca sa pricepeti dimensiunile carnavalului. Pun doua poze, ca sa vedeti toata componenta gastii si ca sa nu am eu dup-aia reclamatii :)) Eu sunt in poze, deci nu le-am facut eu pe-astea doua (copyright cui le-a facut).
Prima vizita din Menton a fost... unde credeti? La piata. Si cine credeti ca facea iar mofturi? Fanii acestui serial trebuie sa stie :) Fuhreru'. Fuhreru' nu mai voia piete, i se acrise de piete. Dar
Marche Carei era in apropiere si noi, restul, nu voiam sa o pierdem. Si ne-am dus. Nu era ea foarte bogata, piata, dar macar am luat primul contact adevarat cu lamaile din Menton. Pe care unde le-am prins, le-am si pozat. Mai mult pe la piete, ca prin orase eu n-am prea vazut lamai, arbusti lamai. Numai portocali. Din-astia erau peste tot. Plini, plini, aproape ca li se rupeau crengile de atatea portocale. Dar sa revenim la piata:
Dupa piata am luat-o agale pe o strada catre
Promenade du Soleil. Am trecut pe langa
Sacre Coeur, o biserica in care era s-o pierdem pe Clara, care nu mai iesea, ne-am pozat pe langa portocali si ne-am luat prajiturele. Foarte bunicele. Cu miere caramelizata. Si dupa ce ne-am luat primele prajiturele, ne-am mai luat o data prajiturele :) Si ele, foarte bunicele. Eu mi-am luat Florentin cu migdale, ca sa stiti :)
Dar mai intai m-am delectat cu prajiturelele cumparate de Fuhreru', care a tinut sa imparta cu noi, cu mine, cu Ali si cu Mariusache bunatatea de prajiturica lipicioasa.
Din nou la prajiturele...
Si-am trecut pe langa cazinoul din Menton (pe asta de ce nu l-oi fi pozat?) si am ajuns pe promenada. Si pe plaja. Si-aici am stat de ne-a cantat cucu. Ca era fenomenala. Privelistea. Sau mi s-o fi parut asa doar mie? Nu, nu cred. N-avea cum.
Parca nicaieri marea nu fusese atat de albastra. Albastra-albastra. Iar plaja cu pietricele a fost cea mai frumoasa plaja cu pietricele. Mai marunte, mai maricele, mai cu dungi, mai cu stratii, mai cu irizatii, mai albe, mai gri, mai maro, mai stravezii, scaldate de marea albastra. Pietricelele de Menton au fost o chestie memorabila, iar eu am adus o punguta si acasa. Ca zici ca o luasem razna (fetele, mai refer la fete, ca ele sunt mai sensibiloase), am stat minute bune sa cautam pietricele. Sunt frumoase tare pietricelele de Menton, iar marea e si mai frumoasa. Si pietricele, si marea au castigat o sedinta foto gratuita :) si sansa de a se afla, in numeroase ipostaze, acum, acasa, pe calculatorul meu.
Variatii de Mediterana...
Variatii de pietricele...
Si variatii de noi :))
Ei, si mai e o poza memorabila, cu Fuhreru' ganditor pe fond de albastru :))
Va rog eu sa ma credeti ca mi-a placut mult de tot la Menton. Si ca mi-ar placea sa stau pe-acolo macar cativa ani: sa respir aerul de Menton, sa culeg pietricele dimineata, sa-mi plimb un potential caine pe promenada (de preferat, Golden Retriever), sa-mi inec ochii in albastru, sa beau o ciocolata calda in adierea brizei, pe o terasa din-aia cu fotolii mari, frumoase si generoase. In fine, daca nu cativa ani (sau toata viata:), macar un concediu de zece zile sa petrec pe taram mentonez. S-a notat?
Dupa ce ne-am despartit cu greu de apa si de pietre, am revenit pe aleea cimentuita, pe Promenade du Soleil. Prilej ca Mariusache sa se dea in poze :))
... Si a rasarit in calea noastra alta piata.
Piata din Halele Muncipale. Fuhreru', pe bune, sa stii ca n-a fost un complot: n-am planuit de-acasa sa te varam prin toate pietele de pe Coasta de Azur. Dar daca s-a intamplat, s-a intamplat. Si s-a mai intamplat si ca piata asta era in programul nostru de 17 pagini si scria in dreptul ei asa de frumos...
Entre le port et la vieille ville, le marché municipal centenaire regorge des couleurs, des parfums et des saveurs du Midi. L’accueil chaleureux des marchands locaux offre un aperçu de la convivialité mentonnaise et de ses spécialités : citrons, épices et barbajuans, socca...
Am intrat deci si in piata asta, foarte pe scurt, si tot pe scurt am fotografiat niste lamai galbene si grase, si niste lalele batute, frumoase si colorate.
Trecut si pe langa
Bastion du Vieux Port, care gazduieste
Muzeul Jean Cocteau. Admirat bastionul impunator, dar sarit peste muzeu. Ca n-aveam vreme, n-aveam vreme...
Si am intrat in orasul vechi...
... si-n orasul vechi, in trei secunde, m-am pierdut intr-un magazin cu minuni. De unde n-am mai iesit decat peste jumatate de ora, incarcata cu cadouase. Si unde am mai intrat inca de vreo doua ori ca era demential. Ce era acolo, nebunie: lavanda, sapunele, bilute de lemn mirosind a dulci mirosuri, parfumele traditionale, bufnita aia care oracaie cand treci pe langa ea (e o chestie traditionala, cred), pungulite, olisoare si ulcele... De sapunuri v-am spus? V-am spus. Sapunurile uriase de Marsilia, sub forma de cuburi, din toate plantele, cu toate aromele. Mi-am luat si eu un sapun de lavanda si-l tin in dulap si-n dulapul meu miroase ca pe strada aia frumoasa din Menton.
Rue Saint Michel ii zice. Si mi-am luat si-un saculet cu lavanda, si mi-am luat si-un saculet cu "herbes de Provence"...
Dupa care, incarcati, cu rucsacurile pline de nimicuri mirositoare, am intrat propriu-zis in centrul vechi.
Foarte-foarte ingrijit orasul vechi (Fuhreru' s-a simtzit aici in sigurantza, in caz ca va intrebatzi:), cu alei curate si cu ziduri de case vopsite in galben, rosu si portocaliu, cu flori atarnand pe ici si pe colo, cu ferestre intentionat impodobite ca sa raman pe retina turistilor si in memoria aparatelor de fotografiat.
Cu oale de lut pentru flori, lipite de ziduri, cu felinare, cu stradute inguste-inguste, cele mai inguste pe care le-am vazut eu vreodata intr-un oras vechi. E o bucatica a orasului vechi mentonez care e, in sine, mai veche decat restul orasului vechi :) si acolo, pe niste stradute, de-abia are loc un singur om sa mearga. Ati inteles ceva? Ca eu nu prea. Asadar, e o parte a orasului vechi mai veche decat restul. Bat shaua ca sa priceapa iapa :) Mi-ar fi placut sa cercetez mai mult zona asta, dar, pe alocuri, parea cam ciudatica si mi-era teama ca Fuhreru' o sa sara iar ca ars. Asa ca am ramas pe strazile "normale" ale orasului vechi (daca normal inseamna sa incapa trei insi pe latimea stradutei :)
Si-am gasit si
Basilica Saint-Michel, dar basilica nu prea ne-a mai gasit pe noi. Ca era ora 12 si omul de veghe pleca la masa. Era pauza la biserica pana pe la ora 15.00 si noi trebuia sa fim plecati la ora aia din Menton. Asa ca n-am mai intrat. Si daca interiorul arata la fel de frumos ca si exteriorul, cred ca e cazul sa-mi para rau. Pentru ca piata aceea si-ansamblul de cladiri baroce erau cu-adevarat impunatoare, inaltatoare, frumoase, linistite.
Era liniste la ora aia in orasul vechi si-am luat-o iar agale pe stradute pana la cimitirul vechiului castel.
Si-am pozat si denumirile strazilor, pictate de ziduri, si alte mici minuni...
Cimitirul vechiului castel mi-a amintit de cel de langa Praga (
Vysehrad). Si poate chiar de Bellu: sumedenie de sculpturi, liniste, carari inguste printre pietrele de mormant.
De la inaltimea cimitirului am facut, cred, cele mai frumoase fotografii din Menton. Si stranii, pe alocuri: albastrul marii, indrazneala turnului de biserica, faldurile unei sculpturi infatisand o fetita, cenusiul crucilor, caramiziul acoperisurilor... Si, din loc in loc, pe cate un zid, cate-o inscriptie intr-o limba hibrid, francezo-italiana. Ca orasul a apartinut, la un moment dat, republicii italiene Genoa, apoi principatului de Monaco, apoi Frantei, apoi districtului Sanremo, apoi din nou principatului de Monaco, apoi s-a proclamat, la un moment dat, oras liber, si apoi a fost anexat Frantei prin 1860. Ca in 1940, italienii sa-l reocupe, in timpul razboiului, si sa detina doua treimi din oras pana prin 1943. Cand s-a intors la Franta :)
Iar inscriptiile de pe zidurile cimitirului spun diverse poezii in limba asta incurcata, franco-italiana...
Si cica aici, in cimitirul asta, e inmormantat
William Webb Ellis, cel care a inventat rugby-ul...
La coborare (ca eu am avut senzatia ca am urcat putin pana la cimitir), ne-am asezat sa ne mancam sandvisurile in Place de la Conception, strajuiti de statura impunatoare a Basilicii Saint-Michel si a cladirilor din jurul ei.
Si-n rest, prin orasul vechi, prin orasul vechi :))
Prietenii stiu de ce se-agata Mariusache de toate placutzele pe care scrie 22 :))
Dupa care ne-am inecat iar in suveniruri, dat fiind ca am ramas pe frumoasa straduta Rue Saint Michel, plina de magazinase. Din loc in loc, ladite cu lamai, vitrine cu limoncello, oale pline cu sapunuri de Marsilia si alte sapunele, ceaiuri, lavanda, ceramica galbena si rosie, saculete cu mirodenii, parfumele de la Grasse, magneti, farfurioase, canute... mici minunatii care ne-au luat ochii si ne-au golit buzunarele. In jur, mult galben pe case si lumina galbena a soarelui. Ca eu cand ma gandesc acum la Menton imi vine in cap albastrul marii si galbenul caselor.
Dupa care am tulit-o spre gara. Gradinile le-am lasat pentru vizita viitoare ca nu mai era timp. Am mai facut niste poze pe ici, pe colo, am tras in piept aerul albastru, am mai aruncat o privire inspre mare si am plecat de la Menton, orasul asta simplu si frumos, cu portocalele lui gata sa cada din pomi, de-atata greutate, cu pietricelele lui, cu carnavalul lui, cu marea lui, cu mirosul lui de lavanda... Sa fim intelesi: eu la Menton trebuie sa ma mai intorc!
Moacele noastre fericite si satisfacute spun totul :))
Ne mai vedem in zilele urmatoare pentru ultimul act: Nisa, cu soare. Ca prea am neglijat orasul nostru gazda, si-n povesti, si in fotografii. Asa ca trebuie sa cer iertare Nisei si sa o pun pe blog si in haine frumoase. Ca am colindat o jumatate de zi si pe stradutele ei, de data asta insorite. Ultima jumatate de zi inainte de plecarea catre casa.
À bientôt.
