Tabieturi

Pauza intre actul 2 si actul 3 de vacanta (by the way, urmeaza Cannes si Antibes, cu soare si cu privelisti faine, asa ca stati pe-aproape). Motivul intreruperii? Mi-am amintit ca am ramas datoare cu o lista de tabieturi "proprii si personale". E o leapsa veche, petisa, stiu, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

Asadar, credeam ca n-am tabieturi. Si cu cat a trecut timpul de la momentul lepsei cu tabieturi, cu-atat mi-am dat seama ca am. Unu, doua, trei, patru... etc. Pun aici doar cateva, dintre cele neobisnuite. Dintre ele originale, nu asa, orice tabieturi :)

• La masa, acasa, stau intotdeauna cu un picior ridicat pe scuan. De regula stangul (dar si dreptul apare in peisaj). Acasa, la Bucuresti. Ca daca ma duc acasa, la Jirlau, la mama si la tata, stau frumos la masa. Ca doar m-au crescut frumos si bine, nu? Acuma, de unde vine treaba asta cu piciorul pe scaun (sau cu piciorul sub fund), n-as sti sa va spun. O fi vreo forma de relaxare, de autoaparare, habar nu am. Cert e ca e fain, ma simt bine cu obiceiul asta. Si-o sa-l mai pastrez oleaca. Desi mi se duce mancarea-n hopuri de cele mai multe ori.
  

• Din seria tabieturi pierdute: cititul la masa. Era o vreme cand nu mancam nimic fara o carte in fata. Masa mea dura mult si bine, dar era placut. Cred ca aveam impresia ca nu simt gustul mancarii, daca nu citesc trei randuri. Un nonsens, stiu.
  

• Altceva: rod gatul tricoului. Da, va speriati ce-i la mine-n dulap. Toate tricourile au in partea lor din fata, unde era o data cerculetul ala simpatic ce inconjoara gatul, urme de dinti. Sau, in fine, niste gaurele. Pe care, din cand in cand, m-apuc sa le mai cos. Asadar, rod gaturi de tricouri, rod creioane (cand eram mica, mancam frunze si stiam, cu ochii inchisi, sa fac diferenta dintre gustul de frunza de mar si cel de frunza de par sau de prun, etc.), rod diversele chestii care atarna pe la bluzite. Ieri, alaltaieri, pe la serviciu, ma trezisem ca rod cele doua snurulete care inchideau in fata, in dreptul gatului, o camasica simpatica si noua cumparata de la Nisa... Deci, da. Rozatoare scrie pe mine. Mai prost e ca am inceput si am ros deja si o buna parte a tricourilor lui Marius. Si am o poza din camera mea de camin din Regie, ilustrand doua minunate tabieturi ale mele, expuse deja: eu, pe un scaun, scriind nu stiu ce proiect. Concentrata. Cu tricoul in gura si cu piciorul pe scaun.
  

• Ce-ar mai fi? Ah, da. Sunt o maniaca a telecomenzii. De cateori pun mana pe ea, invariabil, o iau de la Zero. De la postul aflat pe butonul 0. Orice-ar fi, pe orice m-as uita, cand e sa o iau de undeva, sa vad ce mai e pe la teve, tot timpul o iau de la 0. Mai mult, schimb posturile cu viteza luminii. Doar ochiul meu reuseste sa vada, intr-o fractiune de secunda, ce e pe postul cutare si pe postul cutare.

• Am, n-am motive, verific gmailul de enspe mii de ori pe zi. Deci, scrieti-mi. Sa nu verific degeaba macar.
  

• Scriu pe blog numai noaptea. Ca de exemplu acum. Sunt moarta de somn, am lucrat in weekend si in celelalte cinci zile lucratoare care preceda weekendul si, in loc sa ma culc si sa-mi usuc parul cu foehnul, stau ca maimutza si scriu pe blog. Asa ca e cazul sa ma opresc. Fac un update, daca-mi mai amintesc ceva.

Update

Nu se putea fara update, bineinteles. Ca mai e ceva: imi citesc si recitesc textele pana aproape le invat pe deasupra. Sunt maniaca: sa sune impecabil, sa nu fie nici urma de greseala, de neintelegere. Faza tare e ca le mormai. Ca, de multe ori, cand sunt obosita si cititul in gand nu e suficient, m-apuc sa le citesc incet, in barba. Deci, mormai. Si ma mai aud si cei de langa mine :) Care s-au obisnuit cu incantatiile mele, cand mai ies la suprafata. Gata. Sper ca am incheiat. Daca mai e ceva, va mai zic... Ah, da, mai e ceva: sunt lesinata dupa moristi. Chestiile alea care se atarna pe la ferestre, prin balcoane, ca sa le bata vantul si sa se invarta. Si sa ma ameteasca pe mine cu aripioarele lor multicolore. (Ma scuzati ca am folosit "aripioara". Acest cuvant e compromis de KFC si de reclamele la tampoane). Cum ziceam, imi plac moristile si le pozez in disperare. Pe unde le prind, la pozez. O mai fi ceva?

Actul 2: la pluie

Obositi si surescitati dupa aventura cu bagajele, Nisa ne-a intampinat in haine innorate si ploioase. N-am vazut soarele pe 4 martie (si nici pe 5) si nici soarele nu ne-a vazut pe noi.

Autobuzul 23 ne-a adus de la aeroport pe Rue de France, strada cu apartamentul nostru alb, cu patru camere. Ne-am dat jos la Rosa Bonheur, iar Fuhreru' a continuat sa ne intrebe in fiecare zi cum se traduce asta (desi ne spusese chiar de la-nceput ca "bonheur" e "fericire", ca sa arate ce tare e el la franceza :). Sa nu se inteleaga ca noi nu stiam ce e aia "bonheur" inainte de interventia Der Fuhrerului :)

Din autobuz, ferestrele cu obloane mi-au amintit de Mangalia. Dar daca e sa semene cu Mangalia ce-am vazut eu in primele minute pe taramul Nisei, e o Mangalie impresionanta. Multe masini in trafic, dar nu ca-n Bucuresti. Mai cu seama ca autobuzul isi vedea de treaba lui, pe banda lui. In apartamentul dat in seama noastra de Malena (da, ne-a placut Malena), am gasit semnele vacantei altora (colacul multicolor de baie din camera noastra) si-un cos cu harti si sticle cu vin, in semn de bun-venit.

Ca si-n aprilie 2006, cand am zarit Nisa doar din aeroport (ca aeroportul e la doi pasi de oras), m-au dat pe spate palmierii. Multi si verzi. Plecasem atunci dintr-o Romanie invesmantata in zapada (da, in luna aprilie) la o conferinta organizata de Consiliul Europei taman la Monaco, in Grimaldi Forum. Si acum, ca si-atunci, palmierii au fost verzi si numerosi. De-a lungul faimoasei Promenade des Anglais (poza de mai jos) si impanzind orasul.

In seara venirii noastre a plouat cu bulbuci.
Iar in camerele blocului de peste drum vedeam cam tot. Dupa cum cred ca se vedea si la noi in apartament.

Dimineata, am descoperit laleaua roz de pe balcon, tot pe fondul norilor si-al ploii.

Avea sa fie o zi mai putin prietenoasa cu noi, grupul celor opt din Romanica, dar, cu toate astea, zi relaxanta de concediu. Caci ne-am pus pe noi vestitele mantii roz de ploaie (primite tot intr-o vacanta de la unii care le-mparteau intr-o zi ploioasa la Viena si folosite, de atunci, in fiece concediu). Tzutzu si Rox au facut opinie separata, au avut altfel de mantii. Mai cu "stil" :))

Lipsesc eu din poza de mai jos (ca eu sunt autorul) si Michela...

... care Michela facea si ea, de peste drum, o poza la poza :))

Dimineata a plouat marunt. Si vestita promenada era aproape pustie. Doar noi, niste pete roz, galben, albastru, in cautarea concediului perfect. Si doi-trei alergatori. Si niste caini, ale caror "stiti voi ce" le vom descoperi pe fiecare strada si straduta. In ciuda curateniei absolute. Semnele cainilor nu puteau fi eliminate. Fac parte din esenta Nisei.

Hotelul Negresco, cu silueta impresionanta si-acoperis caramiziu cu steag fluturand, pe fundalul unui cer plin cu nori. Si ce daca?, poze, poze, poze...

Trecut si pe la Oficiul de turism, tot de pe Promenada, ca sa ne-aprovizionam cu harti. Sa aiba fiecare harta lui, sa nu fie pricini de hartza si de furat harti.

Depistat Piata Massena. Numele cu rezonanta italiana nu-i asa, la intamplare. Orasul a apartinut si Regatului Sardinia-Piedmont pe la 1800 si ceva (nu facem si istorie aici, uitati-va singuri pe wikipedia). In piata, pe 5 martie, inca urme ale carnavalului, faimosul carnaval de la Nisa, care se-ncheiase pe data de 1: urme pe copaci, pe iarba, pe strada si pe motociclete. Ca niste gume colorate de mestecat raspandite pe ici, pe colo. Strajuind piata, cladiri frumoase si caramizii, adapostind diverse (prin diverse inteleg si galeriile Lafayette, de la intrarea pe Avenue Jean Medecin).

Eu, cu gura mare: sa nu uitam pentru ce-am plecat de-acasa, sa respectam programul :) Ca pana la orele amiezii - stiam eu - gasim in fiecare zi, in centrul vechi, o piata in aer liber. Vestita Cours Saleya. Si da-i, si da-i, si cauta, ca piata de flori se sfarsea mai repede decat restul - citisem eu pe net. Si-am gasit noi piata, dar ploaia ne-a ingreunat plimbarea. Si ii gonise acasa pe multi dintre comercianti. Mai erau, insa, destui si pentru pozele noastre. Multe dintre ele, cu semne ale picaturilor mari de apa, ce se incapatanasera sa pice pe obiective. Ca eram bogati in aparate foto: 5 aparate la 8 oameni, plus o camera video. Care exista numai atunci cand Fuhreru' reusea performanta sa puna, de cu seara, acumulatorii la incarcat.

In drum catre Cours Saleya... ne-am oprit sa ne luam papuci de casa, ca peste tot in apartament gresie, gresie si iar gresie.

Si piata... si pozele mele plouate...

Pe stradutele orasului vechi - Vieille Ville de Nice - ne-a plouat de ne-a zapacit. Apa s-a scurs, siroaie, siroaie, pe strazile inguste, pe strazile in trepte, s-a prelins cu incrancenare pe cladirile galbene, caramizii, bordo, pe care ni le-am fi dorit invesmantate-n soare in prima noastra zi de vacanta pe coasta azurie. Dar n-a fost sa fie. Na, c-am facut si niste versuri.

Si dupa ce-am depistat noi si Palatul de Justitie, si catedrala Sf. Reparate, si Notre Dame, dupa ce ne-am vanturat de colo-colo pe stradute (si n-am cumparat nici inghetata, ca ne intrase ploaia-n oase), ne-am varat repede intr-un tramvai si, cu tramvaiul, pana-n fata lui Nice Etoile, un fel de mall de pe artera comerciala principala Avenue Jean Medecin.

O ora, doua pe-aici, inca putin si intr-un supermarket si ne-am dus acasa, printre platanii tunsi intr-un fel anume de pe Avenue Victor Hugo, sa mancam de amiaza. Cand tocmai se-nseninase un pic. Si iesisera domnii si doamnele la promenada :)

Ne-am dus acasa si ca sa rezolvam cumva micile probleme cu apa si caldura :) Apa calda nu prea era, din motive stranii, iar caldura cedase: cand deschideai toate aparatele de aer conditionat sarea siguranta. Dar Malena a venit repede cu meseriasul si c-un calorifer si ne-am linistit :) Si-am iesit din nou pe strada, pe la 5, cand incepuse iar sa ploua. Uf.

Am avut vreme, inainte sa se-nsereze, sa privim cum se-asaza in aer turlele verzui ale Catedralei Ruse din Nisa. Cladire impresionanta, intr-un parc verde si simpatic, in ciuda ploii care se-ntetise iar. Poti intra linistit, adica fara taxa, daca esti ortodox. Daca nu, revii in orele de vizitare.

Dupa o plimbareala prelungita prin oras, depistat gara rutiera, gara SNCF si H&M (obiectiv turistic, biensur), varat intr-un Carrefour. Ca-i aveam pe bucatari cu noi, pe Tzutzu si pe Roxanica, gata sa ne gateasca specialitati :). Ziceti voi daca nu sunt eu fata constiincioasa... Scriu tot, cu lux de amanunte, ca sa va duceti la fix, cand v-oti duce la Nisa :)

Piata Garibaldi, noaptea.

Inca un lucru. Tineti seama ca dupa ora 8 nu mai aveti aproape nicio sansa sa va plimbati cu autobuzele obisnuite (adica de zi) prin oras. Pentru ca ele nu mai sunt. Se retrag la culcare. Asa cum se retrage si orasul. Dupa ora 8, lumea de pe strazi, in general, se-mputineaza si se strange, cred, in anumite zone: vezi partea pietonala a Rue de France, ce gazduieste numeroase baruri si restaurante. Si unde gasesti, deci, si oameni. In restul orasului insa, aproape zero. Circula, insa, 5 autobuze de noapte (de la N1 la N5), care-aduc acasa intarziatii, turistii, si pe cei care ies de la serviciile lor la ora aia. Noi am nimerit in N3, parca, si tot parca (dar nu ma insel) autobuzul era plin cu magrebieni care se cunoasteau intre ei. Si plin si cu controlori. Care-i cunosteau si ei pe o parte din calatori. Si care mai cumparau si cate un bilet unuia sau altuia dintre calatori. Ciudat.

Cred c-ar fi cam suficient pentru actul 1. Dau un premiu celui care-ajuns pan-aici si un alt premiu celui care ghiceste cuvantul cel mai des folosit in acest post.

Noapte buna. Frumoasa mea vacanta pe Coasta de Azur se indeparteaza de mine din ce in ce mai mult...

Actul 1: bagajele doreau sa ramana la Viena

Sau cum (aproape) renunti la bagaje, ca sa nu renunti la vacanta.

Sa fim intelesi. Eu cu lou-coshti, cu distanta de o ora intre zboruri, nu mai doresc sa plec in vacanta. Sa vedeti. Ne luam noi bilete pentru Nisa, noua insi (care s-au facut opt intre timp, dar asta e alta discutie). Ne luam bilete in luna iulie anul trecut (da, iulie) pentru luna martie 2009. Bucuresti - Viena si Viena - Nisa. Au fost moca-moca biletele, dar asta e iar o alta discutie...

Cam cu o luna si ceva inainte de plecare, prin ianuarie anul asta, un mail scurt de la compania aeriana ne instiinteaza ca partea a doua a zborului (Viena - Nisa) s-a anulat. Si "ne cerem scuze", tra-la-la. Bun, dupa niste conversatii telefonice cu domnii si doamnele de la compania aeriana, primim, in aceeasi bani si in aceeasi zi, locuri in avionul Viena - Paris. Cu conditia sa nu emitem apoi pretentii de a fi transportati si la Nisa pe banii companiei. Dupa discutii cu "grupul de vacanta" (il vom numi asa), am decis sa mergem in continuare pe varianta Nisa (ne gasisem deja cazare in orasul de pe coasta), drept pentru care, pe alti bani, am achizitionat si al treilea zbor, cu o alta companie low - cost: Paris - Nisa.

Ati priceput coordonatele, da? In caz ca vreti sa ne urmati exemplul. Bucuresti - Viena, Viena - Paris, Paris - Nisa. Primele doua zboruri cu aceeasi companie, cu Sky Europe (poftim, va spun si compania). Si, intre ele, intre zborul 1 si zborul 2, o distanta cam mititica, de o ora si 10 minute. Care aproape ne-a fost fatala.

Pai, sa ne fi vazut cum alergam pe aeroportul din Viena ca tampitii. Da, ca tampitii. Pentru ca zborul 1, de la Bucuresti la Viena, a avut o intarziere destul de maricica si, desi am fost asigurati de catre stewardesa de pe prima cursa ca vom fi asteptati pentru al doilea zbor, ei, uite, ca n-am prea fost. Check-in-ul pentru cursa Viena - Paris se inchisese si o individa de pe-acolo ne privea cu ochi plictisiti. Noi, surescitati la maximum: "Ni s-a spus ca vom fi asteptati si jumatate de ora!", "Zburam cu aceesi companie, nu se poate asa ceva!", "Suntem opt insi!", "Trebuie sa intelegeti ca nu e vina noastra", bla, bla, bla, bla... Austriaca se uita la noi ca la felul paispe. Sa mai spunem si ca mai era in jur de o jumatate de ora pana cand ar fi trebuit sa plece cel de-al doilea avion. Cu noi in el, ne-am fi dorit. Timp ar fi fost, deci. Daca s-ar fi gasit si bunavointa.

In cele din urma, individa se indura sa dea un telefon si ne spune: "Ok, voi va puteti imbarca, dar bagajele nu. Bagajele nu vor fi in avionul cu care plecati voi, ca e foarte tarziu, dar vor sosi maine la Paris, cu un alt zbor". What the fuck? Potrivit planului, de la Paris urma sa mai luam inca un avion, spre Nisa. Si bagajele? Eram varza. Si tipa perora: "Trebuie sa va hotarati repede. Ca sta un avion cu o suta de insi dupa voi. Lasati bagajele sa vina maine sau nu?" Noi ne aflam deja in posesia bagajelor, le taram dupa noi, ca le luasem repede de la primul zbor, dar aia nu si nu. Ca ni le primeste de primit, dar ca e tarziu sa mai plece cu acelasi avion ca si noi.

Eram de rasul curcilor, pe bune. Fuhreru' se apuca si desface repede bagajul lui, scoate trei tricouri, incuie bagajul si gata, e gata sa-l dea. Si dam toti bagajele, fiind aproape siguri ca nu vor ajunge o data cu noi. Fiind aproape siguri si ca ne-am compromis inceputul de concediu: dupa ce ajungeam la Nisa, unul dintre noi urma sa se intoarca la Paris cu TGV-ul ca sa ia bagajele ghinioniste.

Da. Ce nu face omul pentru vacanta lui... Isi lasa si bagajele in bataia vantului. Dar, ganditi-va, n-aveam prea multe variante. N-aveam decat doua: fie ramaneam toti la Viena si ne bagam picioarele intr-o vacanta super faina pe Coasta de Azur (si-n apartamentul nostru de pe Rue de France, deja inchiriat si platit), fie mergeam in continuare si ne lasam bagajele in urma, pe principiul fie ce-o fi.

Dupa o alta cursa dementiala prin aeroport, ajungem la poarta de imbarcare (care imbarcare se cam terminase si ea), mai facem si aici putina galagie (ca "voi, compania lui peste, ati intarziat si din vina voastra suntem noi in situatia asta...", bla, bla), suntem si aici informati ca "sunt foarte putine sanse ca bagajele sa prinda acelasi avion" si suntem apoi introdusi in autobuzul care urma sa ne transporte la avion. Morcoveala maxima si draci. Cand sa coboram din autobuz si s-o luam spre scara, unul dintre noi, cu ochi de vultur, vede o masinuta din aia de transportat bagaje langa avion. Si in masinuta lu' peste, ce credeti? Minunatele noastre patru bagaje. Chiraiala maxima :) Aveam bagaje! Plecau o data cu noi din Viena!

Mda. Asa a inceput aventura noastra. Cu nervi si adrenalina. Ca sa stiti.
Trecem, cat de repede, si la povestile din concediu. Pana atunci, niste poze cu o Mare Mediterana cam intunecata, vazuta din avion, si cu o Coasta de Azur mai putzin azurie. Din motive de nori si de ploaie.

Si aterizarea pe aeroportul din Nisa, care rasare din mare. Ai senzatia c-ai sa aterizezi pe apa...

Preludiu

M-am intors din vacanta mea albastra-albastra, cu cer albastru-albastru si mare albastra-albastra. Cu lamai galbene, invelite in frunze verzi si proaspete. Cu ferestre deschise si flori atarnand pe ziduri de piatra.

Cu orase frumoase, cu miez medieval, cu strazi inguste si intortochiate. Cu tigla rosie pe case si ulcele de pamant in fata usilor mici. Cu rufe in ferestre si bucati de cer senin printre cladiri. Cu franturi de asfintit si umbre pe ziduri, cu felinare in forme neobisnuite. Cu scari abrupte si case inalte colorate-n galben si caramiziu.

Cu buchete mari de lalele batute, in galeti cu guri primitoare, cu floricele mici si galbene, ca niste banuti de puf, cu denumire necunoscuta. Cu faleze largi, cu niste copii jucandu-se cu marea, cu pietricele in loc de nisip, albe, gri, maro, negre, cu dungi, cu irizatii, cu firisoare, cu sclipiri.

Cu clopotnite ivindu-se printre frunze si ceasuri mari, in varf de turn. Cu pescarusi alintandu-se, chemandu-se. Cu moristi in vant si-n ochii mei. Cu alei curate, pietruite si magazinase cu minuni. Cu linistea din pietele frantuzesti si forfota din cele italiene.

Cu zeitele lui Jean-Francois Philippe, presarate pe ici-pe colo, in gradina exotica din varful unui munte. Cu panza colorata si "herbes de Provence". Cu personaje vii si simpatice, alcatuite din lamaie langa lamaie, portocala langa portocala. Cu sapun de Marsilia, in bucati mari, cu saculete cu lavanda.

Cu porturi mai vechi si mai noi, cu barcute colorate si cu iahturi luxoase. Cu privelisti fabuloase. Cu orase mirosind, de la cap la coada, a parfum si cu strazi mirosind a busuioc, a "panscotta" si-a "soupe au pistou". Cu "quiche au saumon" si "sable aux noix". Cu multe, multe poze, cu picioare rupte de la atata mers, cu liniste si cu prieteni.

Asta a fost vacanta mea pe Coasta de Azur. Am trecut, mai repede sau pe-ndelete, prin Cannes, Antibes, San Remo, Monaco - Monte Carlo, Eze Village, Menton, Ventimiglia si Nisa, unde a fost cartierul general. Adica apartamentul nostru simpatic, de pe Rue de France. Si desi pare genul de vacanta scumpa, eu va spun ca nu-i asa. Daca-ti iei bilet la low cost cu luni bune inainte si nu te deranjeaza sa mananci si sandvisuri in vacanta, e chiar ok. Mai cu seama ca te-ajuta si reteaua de transport Nice Cote d'Azur. Oriunde ai merge - la un kilometru mai departe de strada ta, la Cannes sau la Menton, la granita cu Italia - un bilet de autobuz costa 1 euro. Da. Un euro.

O sa va povestesc cum a fost in zilele urmatoare. O sa iau fiecare bucatica de vacanta si-o sa arunc in voi cu poze frumoase si vesele. Ca pe coasta azurie aproape a venit vara, strazile s-au umplut de fete curioase, iar soarele a trimis catre noi raze calde, generoase. Drept pentru care ii multumim. Mai jos, franturi de vacanta, la-ntamplare. Povestile, mai tarziu. Ramaneti prin preajma :)