Poza cu Plushi

Pana cand o sa ma simt in stare sa scriu cu maximum de detalii (de toate felurile - vizuale, tactile, olfactive, etc.) cum a fost la spectacolul pe gheatza cu Plushi, postez acum o poza pentru cei care nu mai au rabdare sa astepte :)) Dac-o exista cineva :)

Asa... poza e o avanpremiera la ce va sa vina si a fost realizata cu eforturi multiple: dat din coate, inghesuit, ca sa ma plasez cat mai aproape cu putinta. E la final de "Kings on ice" - spectacolul de la 19.30, asa ca omul are o moaca super obosita. Ce conteaza, insa? Plushi e Plushi, chiar si obosit :) Am devenit deja patetica, stiu, dar nu ma scuz pentru asta. Am si eu dreptul la patetismele mele.

Ahh... si ignorati moacele dubioase din jur, inclusiv pe gagica aia care mesteca guma in spatele lui. Inca nu ma descurc prea clar in Photoshop, ca sa sterg guma... sau, in fine, toata moaca :)

Intalnire memorabila: eu si Jenia

Observatie de inceput, ca sa nu ma injurati mai incolo: Cine n-are treaba cu patinajul, n-o sa inteleaga nimic...



La modul cel mai serios spun ca nu credeam ca o sa se intample vreodata chestia asta. Eu, la un centimetru de Evgheny Plushenko. In fine, un centimetru... "Un centimetru" reprezentat de individu' ala cu moaca de rusnac de la firma de paza. Da' daca m-am fofilat putin in stanga si-n dreapta lui, pot sa zic ca da, intr-adevar, m-am aflat in coasta lui Plushi. Plushi ala pentru care-mi tremurau chilotii in fiecare ianuarie si februarie, la campionatele europene si mondiale de patinaj, Plushi ala pentru care strangeam pumnii pana ma dureau, Plushi ala cu exercitiile care frizau perfectiunea. Sa mor daca am vazut eu ceva mai frumos decat un exercitiu perfect al lui Evgheny Plushenko.

Deci, ca sa ma fac inteleasa: in liceu, in lunile de iarna, programul meu si al lui Ali (stie ea cine e) se facea in functie de patinaj. Totul pana la patinaj! Chiul, invoiala de la scoala, pretinse dureri de cap, nu mai conta nimic cand incepea patinajul! A fost, la un moment dat, o faza memorabila, drept pentru care o tin minte si acuma. Olimpiada de iarna din... ei, in fine, ma lasa memoria. Eu si cu Ali, la liceu, la liceul "Hasdeu" din Buzau. Ultima reprezentatie, ultima participare a perechii Oxana Grischuk si Evgheny Platov. Trebuia sa fie o chestie superba, n-aveam dubii. Noi, in timpul celor sase ore de scoala. Noi, care stateam la camin, care camin nu detinea televizor. Deci, doua obstacole: program de scoala, lipsa de TV. Ah, si portile alea inalte de la intrarea in curtea liceului, care se inchideau fara drept de apel in timpul orelor de curs.

La ora x, pe la 11 dimineata, era proba de dans. Implicit, ultima reprezentatie a alora doi, cantecul de lebada. Cum sa facem? Io si Ali. Pai, am gasit solutia. Aveam 20 de minute, pauza mare. 20 de minute in care trebuia sa vedem ceva din proba aia de patinaj. Zbughit cum a sunat de iesire, sarit gardul, fugit cu suta la ora pana in centrul orasului, la libraria... cum naiba se numea?... librarie care avea televizor... vazut evolutia celor doi... (nu stiu cum se face ca televizorul ala era fixat pe Eursoport, zau ca nu stiu)... alergat iarasi spre liceu... sarit gardul inapoi... ajuns in timp la ora... ora de Logica... lucrare... la jumatatea orei, cerut voie afara si vomitat in buda, de la atata alergatura. Punct, am incheiat paranteza. V-am spus doar asa, sa intelegeti cum e faza cu patinajul. Dupa care se invart toate :))

Revenind la Jenia al meu. Al nostru, ca se sesizeaza Ali. Ca io in primii ani in care evolua Jenia, aveam tendinta sa tin cu alalalt, cu Yagudin. Ptiu, nici acu' nu pot sa ma iert pentru chestia asta. In fine, bine ca mi-am revenit... Nici in primii doi de ani de facultate, n-aveam televizor in camera, dar faceam pe dracu' in patru si gaseam unul, numai ca sa-l vad pe Plushi. Pentru 4 minute de... nici nu stiu cum sa le zic... da' erau tare frumoase. Rahat, cuvantul "frumos" n-are absolut nicio valoare, in raport cu Plushi, cu exercitiile lui adica, dat fiind ca Plushi, ca figura, e departe de a fi un top model. Dar e absolut incantator prin tot ce face...

Asa, pe 16 februarie, conferinta de presa la Marriott: Plushenko si Marton. Ma rog, conferinta cu Plushenko. Celalalt nu conta. Ma duc eu. Sa vad ce si cum si sa ridic acreditarile. Pai, se putea altfel? De neconceput sa se duca altcineva. Aglomeratie in sala. Multa presa de pe "monden", venita mai mult pentru Marton, decat pentru Plushenko. Chestie care mi-a displacut din start: venisera oameni care habar n-aveau cine e Jenia, cine e Jenia in patinajul artistic, ce-i cu cvadruplele sau cu triplul toeloop. In fine, de cacao. Sa vorbesti in fata unor oameni care nu te cunosc... Deci, ar fi trebuit sa fie si presa sportiva acolo, asa zic eu. Ei, nu asta conteaza. Conteaza ca io stiam cine e si ca io il vedeam. Si puteam sa vorbesc cu el, ceea ce s-a intamplat. A doua intalnire care m-am marcat. M-a marcat prin existenta ei, nu neaparat prin cantitatea dialogului. Ca prima a fost anul trecut, cand am purtat un scurt dialog cu Carolina de Monaco. He, he, chiar la Monaco. Dar nu despre asta discutam...

Intra "regii ghetii", ca asa se numeste spectacolul. Eronat: intra regele si cu violonistul Marton. Se asaza, flashuri, flashuri. Plushenko deschide gura sa zica ce si cum. Si nu zice tampenii. Chestie pe care io tot timpul o acuz la sportivi: ca atunci cand deschid gura, te rogi in gand sa o inchida repede, ca zic prostii, ca nu au exercitiul vorbei. A se vedea Hagi, care a invatat si el cuvintele "ambitie si determinare" :)) De inteles, perfect de inteles. Intrebari despre calitatea patinoarului. Plushi nu se hazardeaza: "The rink is good. Possible to skate". Adicatelea, e posibil sa patinezi pe Flamaropol, nu cum au scris unii ca Plushenko e foarte, foarte multumit de patinoar, ca e ceva exceptional, bla, bla... Omu' a fost chiar simpatic. Asa... cum se zice... cand nu vrei sa ranesti orgolii... intelegeti voi.

Asa... despre Jenia, ca el e personajul acestui post interminabil :) A venit la conferinta, ca la antrenament. Casual: pantaloni de trening gri, adidasi, tricou, geaca, si un ceas cam mare si cu niste pietricele argintii... or fi fost pietre pretioase? Cam kicios ceasul, dar ce ma intereseaza pe mine? Sau pe ceilalti. Ca el a venit sa patineze, nu sa faca parada modei. De-aia imi place: e impacat cu el, cu ce face, n-are chef de fitze si de costume. Si la "Nasul" tot asa s-a dus imbracat... He, he, nu si-o fi adus haine de schimb.

Glumetz, pus pe poante. Se vede ca se intelege cu Marton si in afara ghetii, chestie esentiala. "Suntem prieteni. Dar nu suntem gay" - informatie esentiala :)) Gafa secolului: unul din public i se adreseaza in rusa: "Alexei...". Plushi maraie: "Eu sunt Evgheny, iar el e Edvin, ca sa stiti". Saracu' individ il confundase cu Alexei Yagudin, adversarul lui cel mai de seama. De cacao. Yagudin si Plushenko nu s-au inteles niciodata. Aveam impresia mereu ca daca se intalnesc in afara ghetii se iau la bataie. Chestie valabila si in cazul antrenorilor: Mishin si Tarasova.

Esentiala pentru mine: chestia retragerii. Plushi lasa loc de intors: "Sunt inca amator, desi anul asta ma uit la televizor la competitiile de patinaj. Poate la anul o sa concurez. Who knows? Poate vin la olimpiada in 2010. Who knows? Imi cunosc bine competitorii si pot sa-i bat!" Imi incerc si eu norocul: "Care e mai bun, Lambiel sau Joubert, care e mai periculos?". Deloc surprinzator, imi raspunde. Chestie pe care io tre sa o bifez in calendar: ziua in care am vorbit cu Plushenko :) Nu mai spun ca sala e apatica: nu stie nimeni cine e Lambiel, cine e Joubert, absolut penibil. Ciudat sau nu, intrebarea mea il pune pe ganduri. Mustaceste, se incrunta, parca n-ar vrea sa dea un raspuns. Intr-un final, alege calea diplomatiei: ii lauda pe amandoi. Dar parca inclina spre Stephane Lambiel. Si eu :)) "Lambiel are doua cvadruple, are piruete bune, are coregrafie buna... Imi place foarte mult Lambiel... Joubert are trei cvadruple, e foarte puternic, patineaza foarte puternic, foarte hotarat. Care-i cel mai bun dintre ei? Eu! Plushenko! Pot sa-i bat pe amandoi". Imi place spiritul combativ al lui Plushi. Daca te uiti la el, daca-l vezi in afara ghetii, zici ca e un rusnac blond care n-ar face rau nici unei muste. Pe gheata, e al dracului de hotarat. Si de precis in tot ce face. Si al dracului de gratios, cand o cere muzica. Mishin asta, antrenorul, e super tare! Pe cuvant! Cat priveste retragerea, nu e hotarata, asta e clar. Iar eu ma bucur. "Nu sunt sigur ce voi face la anul. Astepati-va la suprize!" Si ma mai bucura ceva: ca omul asta nu se opreste din a gandi lucruri inedite pentru exercitiile lui: "Am nevoie de ceva nou, de combinatii noi pentru programele mele!"

Il mai intreaba cineva cum s-ar descrie. "Good skater, good person". Cam atat. Si povestea clasica: familie saraca, dar care l-a sprijinit sa faca ce si-a dorit. "Nu sunt un star, nu sunt un erou, sunt om, pur si simplu, om". Marton zice ca la spectacolul asta isi va pune si el patinele in picioare. Dar nu stie sa patineze. "I'm not skating". Plushi "taxeaza", in stilul sau: "He's not skating, he makes steps on the ice". Violonistul completeaza: "Deocamdata nu pot decat sa merg inainte. Problema e ca nu pot sa ma opresc" :)) Finalul e simplu. "How do you say «Thank you» in Romanian?", intreaba pe tipa de langa el. Afla si se conformeaza: "Va multumesc".

E simpatic rau, Plushenko asta. Si mai sta in sala vreo ora: intra in direct, mai da interviuri unor oameni care habar n-au cine e el, da si autografe. Iau si eu unul :)) Iau si acreditarea si ma declar multumita. Pentru o ora, am uitat ca ma doare capatana. Ca am uitat sa va spun: am o neuroviroza care ma termina :(( Dar Plushenko a fost medicamentul perfect. Pe langa Lyrica si Calmant Forte :))

Pentru indivizii care vor sa citeasca un articol bun despre Plushenko, uite o "piesa remarcabila", o chestie scrisa dupa programul scurt de la Olimpiada din 2006, de la Torino. Dupa ce l-am citit, m-au apucat dracii. Ca nu l-am scris eu.

Individul asta, Ron Judd, scrie remarcabil:

http://seattletimes.nwsource.com/html/sports/2002806078_olyjuddcol15.html

Si ca sa ma conving eu ca il cititi, il postez aici in intregime:

Plushenko amazes with power, grace
By Ron Judd Seattle Times staff columnist

TURIN, Italy — The Olympic men's figure skating started at 7:05 p.m. at the Palevela. It pretty much ended less than three minutes later. That's when Evgeni Plushenko thrust his arms in the air, putting a punctuation mark on another bit of poetic near-perfection.

The only thing wrong with the 23-year-old Russian's short program was that it was so short. When most skaters hit the ice to click through their required elements, you hold your breath hoping they don't blow it. When Plushenko attacks his, you hold your breath wishing for one more jump, one more insanely smooth, fast spin.

He never looks tired. He never looks frazzled. Aside from a dubious haircut that looks like it belongs in a '72 Camaro, he never looks much less than perfect. You could call him a machine, but nothing inanimate ever moved with the grace and power of the three-time world and five-time European champion. His spectacular opening, a quad toe loop/triple toe loop combo, wasn't quite up to snuff, he said later: "I had to fight for this quad to the very end." But everything that came after it was. His triple axel, befitting the Olympics, is swifter, higher and stronger than that of any other man alive. His circular step sequence, rather than serving as the typical, lollygag-and-catch-your-breath part of a program, is an all-out attack on physics.

It is as if gravity offends him. It's breathtaking. And the judges are fond of it, too. Plushenko's short-program tally of 90.66 gave him a safe lead over the nearest pretender, America's Johnny Weir, an affable guy in a swan suit and one red glove who scored 80.00 points in a program he said was nowhere near his best work. "If he falls three times, maybe, maybe somebody sneaks by him by a point or so," the ever-quotable 21-year-old U.S. champion said. "I know how difficult it will be to beat Plushenko." Nobody expects it. Which is a good thing, because the Russian left no doubt Tuesday that his nation's long grip on the men's figure skating world isn't about to slip.

The 1988 Calgary Games were the last time anyone other than a Russian got close to the men's figure-skating gold. When Brian Boitano did it that year, just one Olympics after Scott Hamilton's gold in Sarajevo, could anyone guess it'd be 18 years, and counting, of Russian dominance? And no other word describes it. It's difficult to describe in words what it means to be a full level above the field in athletic competition. But even the skating layman knows it when he sees it. Plushenko, for his part, acts the part of dominator just as well off the ice as on it.

While America's champion, Weir, is effusive with the media, rightfully soaking up his moment in the sun during his first Olympics, Plushenko seems to be walking around in his own alternate universe, skating programs in his head no one else can even draw on paper. He's Mozart in black tights. You can picture him tossing a proposed routine back at his choreographer and sneering in Russian: "Too many notes!" After his program, he walked through the media mixed zone, stopped in front of a TV camera and took a single question. One. Then he not only skipped right past hundreds of reporters waiting to jot down any stray utterance, but literally turned his back on them as he went by. "Evgeni! Please!" one European journalist groveled. Nyet. It's tough to blame him. What is there to say? Plushenko's talking is done on the ice, and when he skates, everyone else on the skating roster stops to watch the master.

Having finished second to countryman Alexei Yagudin in Salt Lake City, Plushenko has won everything on ice except an Olympic gold medal. While his competitors flit around the rink, hoping to catch the judges' eyes by flaunting gimmicky music, plumage and other frills, Plushenko skates in black, to Puccini's "Tosca," with the steely gaze of an assassin.

There's no doubt a troublesome hamstring requiring surgery after the 2005 world championships is healed, and that the world title he relinquished in the process was simply on loan to Switzerland's Stephane Lambiel, who stood third after the short program here. Plushenko's free skate on Thursday — he skates first in a final group containing Weir and Lambiel — is likely to be one of the signature moments of the Olympics. Not just this one — any one, if it's on the same level as his short program.

Set the Tivos.
Cancel that flight.
Summon the children.
Evgeni Plushenko is that good. He's that on. And that special.