joi, iulie 31, 2008

Mamaia are televizor!!!

Pentru cei care nu stiu, "mamaia" e mamaia Ioana Galetoaia, vecina mea de peste drum, de la Jirlau. Pentru cei mai multi, sa ai un televizor nu-i mare chestie, dar pentru mamaia e asa... ceva... stiintifico-fantastic. Pai, da, ca mamaia n-a avut, pana anul trecut, nici curent electric tras in casa. Optzeci si mai bine de ani la lumina unor lampi... Ei, acu' e si lumina, si de cateva saptamani, e si televizor. Traiasca nepoata de la Slatina! Prietenii stiu de ce:)


Cei care trec pe-aici mai des stiu ca eu am mai scris, in cateva randuri, de mamaia Ioana Galetoaia. C-am scris de ea si-n Adevarul, si-n Flacara, si-ntr-un volum de interviuri. Mi-a purtat noroc, sa zic asa :) Uite-AICI mai multe despre ea...

Instantanee de acasa...

... unde nu mai fusesem de la Paste. Si nici macar nu stau asa departe... Asadar, sa purcedem:

Fereastra prin gaura de gard...

Mamaia Galetoaia cu o vecina, la poarta, la vorba...

Gagalicii mei preferati: Vanessa si David...

Tot ei...

Gata. V-am facut filmul :)

miercuri, iulie 30, 2008

Traiasca porcul...

... este un proiect ce se va desfasura in perioada 8-15 septembrie 2008 in cadrul celei de-a XVI-a editii a Simpozionului de arta, organizat de Muzeul de Arta Comparata Singeorz Bai.
Mediile artistice de realizare: ceramica raku, fotografie, animatie video, pictura, sculptura in rasini sintetice/nestrapol. Autori: Lucian Muntean & Cosmin Nasui

Am luat cele de mai sus chiar de pe blogul proiectului:
http://traiascaporcul.blogspot.com. Se lucreaza inca si la blog, si la proiect, dar bag mana-n foc ca o sa iasa o chestie super faina. Si comestibila... c-o sa se taie si porcul la locul faptei - adica la muzeul de la Sangeorz Bai :), prin septembrie.

Va tin si eu la curent cu ce anume i se pregateste porcului si pun si eu mai jos un articolas cu purcei, scris in 2006, in decembrie, de Ignat. Cu mai putin de o luna inainte de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana, proces care infricosa pe toata lumea. Ca da, toata lumea se-ntreba atunci: cum ne mai taiem noi porcul la anul? Il ametim, il drogam, il impuscam? Si tuica? Cum mai facem tuica? In fine, uite textul:

Ultimul guitat aducator de moarte

Ca s-ajungi la Răleşti, sat priponit pe-un deal din judeţul Giurgiu, îţi trebuie răbdare. Multă. Şi-o maşină care să suporte trauma pe care i-o provoacă drumul. De la Vieru la Gogoşari, de pildă, zici că străbaţi un câmp de luptă. Gropi, gropane, adevărate urme de obuze. Trezit de la 5, bucureşteanul nu-şi face însă griji. Şi-a arvunit din timp grăsunul şi trebuie să ajungă la ţintă. Mai ales că e ultimul an când se poate bucura de spectacol, în toată splendoarea lui: cor de guiţături, alergătură prin curte şi coteţ, scrâşnet de cuţite pregătite pentru eveniment...

Nici nu s-a trezit bine satul cu case cârpăcite şi bătrâne, că vreo patru maşini cu număr de Bucureşti se postează, ţanţoşe, pe uliţa mamaii Maria Băbănău. Bătrâna nu mai creşte porci de câţiva ani, că nu mai poate, dar copiii şi nepoţii au avut grijă să-şi găsească grăsuni pe la vecini: doi mai mici, de vreo 70 kg, de la dădica Florina şi nea Leonida, doi mai măricei de la Petre Dogaru şi o purcea uriaşă de la nea Vasile Bratoi. În total, rubedeniile venite de la Bucureşti au plătit vreo 25 de milioane, ca să aibă ce pune pe masa de Crăciun.

Dilemă: cine taie porcii?
Pe la 9.00, situaţia e critică pentru o parte a familiei. Doi din cei cinci grăsuni arvuniţi sunt încă vii. N-are cine să-i înjunghie. Nea Leonida îi vinde, dar nu vrea să aibă vreun amestec în moartea lor. Cu mâinile şi încălţările pline de sânge, după ce "şi-a rezolvat" grăsunii lui, unchiu' Gigioacă pune capăt situaţiei tensionate. Cu greutate însă. Dacă unul dintre purcei se lasă repede, femela, mai tânără şi mai "vânoasă", se luptă pentru viaţa ei. Guiţături lungi şi sfâşietoare taie satul, de la un cap la altul, şi se-adaugă ţipetelor de grăsun ce se ridică-n aer din fiecare curte. "Lasă, mamă, că ăsta e rostul porcului. Aşa l-a lăsat Dumnezeu", conchide, împăcată, dădica Florina şi-aduce iute o găleată de apă şi nişte cârpe, ca să se spele pe mâini ucigaşul de ocazie. Morţi de-a binelea, porcii înjunghiaţi sunt transportaţi, până în faţa porţii, cu căruţa sau cu maşina, după cum se descurcă fiecare. "Masacrul" s-a încheiat, începe pârlirea. Cu arzătorul şi cu butelia. Pârlitul cu paie nu mai are de mult susţinători, deşi bătrânii recunosc că paiele fac şoriciul mai gustos.

Porcii se pârlesc pe ritmuri de manea
Începe agitaţia: "Hai mai repede, că în ritmu' ăsta nu mai terminăm până diseară!", "Dă, frate, şi mie o măturică, nu vezi ce praf are ăsta pe el?", "Adu un lighean cu apă fiartă, că îngheaţă butelia!", "Mă, da' tu nu auzi să te duci la tanti Marioara şi să-i ceri cheia franceză?!". În gălăgia generală, mamaia Maria e uşor nedumerită. Stă, numără şi parcă nu-i vine-a crede. "Doamne, pupa-ţi-aş tălpile, ce de lume aicea, maică! Ce-i aicea? Măcelărie?", murmură, ca pentru sine, bătrâna, lângă porcii trântiţi pe uliţa desfundată.

Din maşină urlă o manea: "De la prima ta privireeeee, m-am îndrăgostit de tineee!". Când se pun în funcţiune şi arzătoarele, harababura e maximă. Nimeni nu se mai înţelege cu nimeni, dar toată lumea vorbeşte: "Are ăsta un şorici, cât foaia de ţigare", "Pentru naşu' mare, să trăiască!", "Care eşti cu cuţitele aicea?", "Lu' ginerică, casă de piatră, să trăiască!", "Ce staţi aci şi vă uitaţi? Aţi pus apă la fiert?". Miroase a încins. De poftă, până se face şoriciul, se mănâncă sandvişuri cu salam. După risipa de gaz de butelie, urmează risipa de apă. "Mă, da' botu' nu i-l speli? Spală-l şi pe dinţi, frate, că nu se poate altfel!".

Răzuiţi la zece mâini, porcii sclipesc mai ceva ca nişte farfurii spălate cu Axion. În jur de 12, spectacolul e pe sfârşite. Se spală maţele, se fac împărţelile, bucăţile de porc sunt puse-n saci de plastic, iar sacii, în portbagaje, se mai trage câte-o halcă de şorici, aşa, pe fugă, ca să-ţi ajungă pân' la anul. Când ritualul va avea loc, în lipsa guiţatului. Soarele străluceşte puternic, în ton cu melodia care se-aude acum din boxe: "In the summertime, when the weather is fine"...



Gata. Asta a fost textul. Dar stiu ca va plac pozele (da, da, si soriciul:), asa ca mai pun cateva instantanee de la (ne) fericitul eveniment :) Adicatelea, nefericit pentru porc, da' fericit pentru poporul consumator. A se vedea, deci, poze din satul Ralesti, din ziua cu pricina:

Ralestiul, dimineata... cand porcii erau inca vii :)

Satul e langa o balta, asa ca sunt si pesti in Ralesti, nu numai porci...

Se cauta ajutoare... pentru sacrificarea guitzatorului...

Se incalzeste apa...

Am sarit peste niste etape si am ajuns la... aruncatul apei peste porcul proaspat copt :)

Sare... sa se fragezeasca porcul...

Patrupedul e lasat apoi cu sarea pe el...

... dupa care, e invelit sa nu se raceasca :) Ma rog, nu mai stiu de ce e invelit :) Ah, ba da, sa nu crape :) De-asta se da si cu sare :)

Peisaj cu porci

Se purcede apoi la razuit...

... iar porcul sclipeste-sclipeste...

Ati inteles voi: am fost si eu p-acolo... agatata de gatul mamaii Maria...

Si se vede treaba ca unchiu' Gigioaca (doar Gigioaca pentru rude si cunoscatori :) mi-a pus si mie gand rau, nu numai grasunilor :)

Amenintare cu cutitul, am inteles... Da' si cu toporul, fratilor?!

Ei, am supravietuit, in caz ca va intrebati...

vineri, iulie 25, 2008

Povesti cu gandaci


Mai mari, mai mici, mai negri sau mai galbeni, gândacii fac parte, invitabil, din dotările unei camere de cămin. Că sunt veniţi în vizită de la colegii de palier, că sunt “moşteniţi” de la foştii locatari, că sunt, pur şi simplu, originari din camera ta de cămin, amănuntul acesta contează mai puţin. Important e că pentru exterminarea lor studentul român antrenează în luptă energie şi o sumedenie de tactici, până la a descoperi arma căruia “duşmanul negru” nu-i poate rezista. Şi deşi-i credeai dispăruţi, mai apare câte unul pe unde nu te aştepţi. Uneori, în coşul de pâine sau pe pernă. Alteori, în geanta cu haine murdare pe care o duci acasă la părinţi…

“Am stat în trei camere de cămin diferite şi peste tot am avut gândaci. Până în anul II de facultate, îi omoram cu papucul şi aşteptam să vină dezinsecţia. Stăteam în căminul U1 şi am lăsat o dată farfurii murdare pe masă. Am intrat noaptea şi m-am îngrozit: masa era neagră de gândaci!”, îşi aminteşte Adi, acum medic rezident în anul II la Psihiatrie. Aşadar, gândacul de cămin atacă noaptea. Şi mai ales în zile calde, ceea ce înseamnă că vara, lupta studenţilor cu “carcalacii” atinge cote maxime. Unii lasă chiar lumina aprinsă în cameră pe timpul nopţii ca să mai sperie lighioanele. Alţii, deşi-i credeai mai slabi de înger, devin imuni, pe principul că “tot ce nu te doboară, te face mai puternic”.

“Când stăteam în Belvedere, erau vreo trei gândaci pe care-i vedeam în fiecare zi. Ieşeau după tapet, printr-o gaură. Şi începusem să-i cunosc: Mariana era gândacul cel mai mare – dar nu scârbos de mare - şi erau şi Marianii mici în număr de doi”, povesteşte Lucian, absolvent de Transporturi. Dacă începi să cooperezi cu noii tăi colegi de cameră, asta nu înseamnă că nu poţi avea şi surpriza de a primi vizita unei rude mai mari şi mai grase. Gândacii de peste un centimetru lungime sunt “groaza” oricărui student: “Mai circulă şi câte-un «motan» pe culoar, din când în cand, venit de la subsol sau de la unu’ mai jegos. Namile de-astea eu n-am avut în cameră, dar dacă intră, te-ai ars”.

Nicu, şi el student la Facultatea de Transporturi are amintiri negre legate de un frigider: “Avea colegul de cameră un frigider pe rezistenţe care colcăia, pur şi simplu, de gândaci. După ce l-am inundat, pur şi simplu, cu Regent, am scos două făraşe de gândaci morţi de sub el”. Căci în lipsa unor soluţii eficiente de exterminare – lichidul cu care stropesc cei care vin cu dezinsecţia prin cămine n-a dat niciodată rezultate – un student, nu se ştie cine, dar îi mulţumim cu toţii, a avut geniala idee să ia soarta gândacilor în mâinile sale şi să meargă la o farmacie fitosanitară. Pe principiul “ce distruge gândacul de Colorado, trebuie să distrugă şi gândacul de cămin”, studentului i s-a recomandat fiola de Regent. Şi de-atunci, studenţimea română are un aliat puternic în lupta cu gândacii.

“Eu am dizolvat o fiolă de Regent de în 4 litri de apă, am pus soluţia în nişte sticle, am găurit dopul şi am împroşcat în toată bucătăria, dar şi pe la încheieturile patului. In P20, unde stau acum, am dat cu soluţia asta în octombrie. Acum e iunie şi dacă am văzut vreo 5 gândaci. Şi parcă nu mai vin nici de la vecini. I-am dus şi mamei la Craiova o fiolă, să dea prin apartament”, zice Adi. Lucian a făcut soluţia mai “tare”, a dizolvat fiola în 2 litri: “după ce-am dat cu asta, vreo două zile am tot scos gândaci morţi din cameră. Primul an de zile am convieţuit cu ei, că nu ştiam ce să le fac. Mai venea dezinsecţia, dar nu mureau, se înmulţeau. Parcă le pria soluţia şi atunci mi-a fost clar că faza cu dezinsecţia e o super ţeapă”, povesteşte Lucian.

Si materialul de mai sus tot pentru ziar l-am scris. Da' mi-a placut :) si-l pun si-aici. Mi-ar fi placut sa pun si o poza, da' toate erau scarboase. Oricum, retineti faza cu Regentul. E bun in lupta cu gandacii. Si nu, nu ma plateste producatorul sa fac reclama...

Buda studenţească, izvor nesecat de înţelepciune şi de informaţii

Buda de la capătul culoarului. O constantă a majorităţii caminelor studenţeşti din Regie şi Grozăveşti. Doar “mediciniştii” sunt mai norocoşi: camerele lor de cămin sunt garsoniere în toată regula şi cu tot confortul. Restul studenţimii îşi face drum, de câte ori pe zi e nevoie, către duş şi către toaletă. Că au intrare comună: prima pe stânga, cum pătrunzi pe hol. “Dacă nu eşti timidă, intră”, scrie cu litere de-o şchioapă pe uşa scorojită de la duş, în căminul D din Complexul Grozăveşti.

Dar îţi mai trebuie şi altceva în afară de curaj, ca să intri în zona rezervată necesităţilor fiziologice. Nas rezistent la mirosuri. Şi hârtie igienică, pentru că “tristă-i lumea şi pustie/Când te caci şi n-ai hârtie”. Şi-o foaie şi un pix, căci buda de pe hol a devenit un soi de gazetă de perete care deserveşte tot palierul. Afli de pe pereţii împânziţi de anunţuri tot ce vrei şi ce nu vrei: de unde poţi să iei tuş pentru imprimantă, de unde filme, de unde topuri de hârtie, cine tehnoredactează, cine spală, cine coase. Şi tarifele aferente: “Spălătorie-Rufe. Ariel&Omo&Lenor&Coccolino. Spălare – 34.000. Uscare – 38.000” şi “Schimb fermoare, scurtez, strîmtez pantaloni. 50.000 lucrarea”. Partea proastă e că nu ştii de când datează “reclama”. Sau dacă preţul a suferit modificări.

“Felicitări pentru curăţenie femeii de servici”, a scris unul mulţumit de prestaţie. El e, se vede, excepţia care confirmă regula. Căci snoavele şi sentinţele care moralizează obiceiurile proaste ale studenţimii fac legea pe pereţii toaletelor: “Fii eficient! Trage apa! Începând de acum!” sau “Cei care vin după tine sunt tot oameni”. Altuia nu-i prea vine-a crede: “Teoretic!!!”. Eşti admonestat: “N-ai putea să centrezi cacactul?!”. Eşti ameninţat: “Văd când te caci!” Eşti ironizat de poeţii căminului: “Voi acei ce staţi pe vine/Şi alene vă cacati/Lingeţi degetele bine/Şi pe uşă nu mai daţi!".

Sunt şi anunţuri de angajare. “Interesante”. Şi bănoase: “Fete videochat. Comision 50%. 3 Sesiuni paralele”. Şi mai sunt şi îndemnuri la luptă şi mitinguri de protest: “Stimaţi colegi, din cauza tratamentului la care suntem supuşi de către Universitate, am decis că e momentul să arătăm că spiritul liber şi neîngrădit al studenţilor încă mai există”. Semnat: “Celula de criză”. Şi mai sunt şi anunţuri care ar înroşi obrajii. Şi pagina de ziar. Şi care stârnesc avertismente biblice: “O să arzi în iad o veşnicie!” Alături de “Protejează-te împotriva unei sarcini nedorite!”. Ieşi din cămin. Cu ochii obosiţi de-atâta lectură. Mai ai vreme să vezi totuşi că unii locatari sunt nemulţumiţi: “Cei de la etaj sunt rugaţi să nu mai arunce gunoaie pe geam, mai ales în timpul nopţii”. Semnat: “Cei de la parter”.

Observatie - asta e un text pe care l-am scris eu pentru ziar, la un moment dat. L-am regasit, cautand te miri ce prin arhiva mea, si-am zis sa-l pun si pe blog. Ca mi-a placut sa-l scriu. Mi-au placut, insa, mult mai putin mirosurile ce-au insotit documentarea...

Cainele, omul si Papa...

Mi-au ramas niste chestii in cap din facultate - destul de multe, ca am fost eleva silitoare - dar una anume mi s-a intiparit pe creier. Si cred ca tot absolventii de FJSC o sa-mi dea dreptate. Nu cred ca e unul care sa nu fi retinut povestea cu omul si cu cainele. Din anul I stiu, deci, raspunsul la intrebarea: "Ce e o stire?" - "O stire e atunci cand un om musca un caine, si nu atunci cand un caine musca un om". In anii de facultate, povestea primise si o continuare: "Si daca omul cu pricina e chiar Papa de la Roma, asta e deja o stire bomba". Nu mai stiu sursa, nu mai stiu de unde era toata povestea asta - din ce carte - dar am retinut-o.

Si uite c-a mai retinut-o si altcineva - cu siguranta, absolvent de Jurnalism, probabil, absolvent de FJSC. Respectivul/respectiva a scris pe hotnews, pe 14 decembrie 2007:

Stirea perfecta: Un om a muscat un caine

de A.N. HotNews.ro

Un indian a mucat un caine in statul Kerala, in sudul tarii, dupa ce l-a prins cu o rata in gura, informeaza Reuters.

Suparat pe cainele vagabond care ii furase una dintre rate, indianul a prins animalul, s-a luptat cu el si l-a muscat de gat. Cainele a fost batut apoi de vecinii barbatului pana a murit.

Un articol in publicatia "Hindustan Times" a precizat ca animalul devenise o amenintare pentru locuitorii din Pakakkadavu, in sudul Indiei, unde sunt numerosi caini vagabonzi.

Barbatul, in varsta de 65 de ani, s-a luptat cu cainele intr-un canal din apropierea locuintei sale si l-a muscat atat de tare incat gatul animalului a sangerat puternic.

Indianul a fost tratat pentru turbare la un spital din capitala statului.

Franturi de Bucuresti


DE CE-MI PLACE MIE BUCURESTIUL Anul trecut, pe la Pipera. Eu, in tramvaiul 16, parca. In care ma urcasem, de la statia de metrou Pipera, sa ma duca trei statii, pana in fata la Mobexpert. Ca sa ajung mai repede la serviciu. Ca da, lucrez la mama dracu'. Eu, cu castile in urechi. Cald. Stateam pe un scaun la umbra. Pe partea cealalta, la soare, o persoana de etnie rroma, de sex masculin (uite ce toleranta sunt) si sotie-sa. Stateau la soare, repetam. In spatele meu, la umbra, mai era un loc liber. Individu' de sex masculin se ridica, se asaza pe locul respectiv, si pac, la un moment dat, isi propteste mana in spatele meu si ma-mpinge. Eu, nedumerita. Bodoganise el ceva acolo pan-atunci, dar credeam ca vorbea cu nevasta-sa. Castile jos, ca se impute treaba. Individu' gesticula enervat: "Da-te, fa, la o parte! N-auzi?! Sa stea si nevasta-mea la umbra!" Nevasta-sa, in paranteza fie spus, arata cam bumbacita. Fie beata, fie bumbacita. Fie amandoua. Eu: "Dom'le, cobor la prima, o sa aiba unde sa stea sotia...", "Da-te, fa, la o parte, n-auzi?". Iarasi, una-n spate. Ma ridic injurand in gand, ca se apropia si statia mea. Timp in care tramvaiul face o curba din-aia la mai bine de 90 de grade si recalcitrantu' ajunge la soare. Si nevasta-sa la umbra. Si eu cobor.

joi, iulie 24, 2008

Stirea zilei - extraterestrii exista...

... zice un nene care a lucrat la Nasa, citat de Daily Mail. Dau si eu articolul din Daily Mail si linkul catre el. Parca l-am mai auzit si pe Prunariu sustinand asta la un moment dat...

"Aliens have contacted humans several times but governments have hidden the truth for 60 years, the sixth man to walk on the moon has claimed.

Apollo 14 astronaut Dr Edgar Mitchell, said he was aware of many UFO visits to Earth during his career with NASA but each one was covered up.

Dr Mitchell, 77, said during a radio interview that sources at the space agency who had had contact with aliens described the beings as 'little people who look strange to us.'

He said supposedly real-life ET's were similar to the traditional image of a small frame, large eyes and head.

Chillingly, he claimed our technology is 'not nearly as sophisticated' as theirs and "had they been hostile", he warned 'we would be been gone by now'.

Dr Mitchell, along with with Apollo 14 commander Alan Shepard, holds the record for the longest ever moon walk, at nine hours and 17 minutes following their 1971 mission.

'I happen to have been privileged enough to be in on the fact that we've been visited on this planet and the UFO phenomena is real,' Dr Mitchell said.

'It's been well covered up by all our governments for the last 60 years or so, but slowly it's leaked out and some of us have been privileged to have been briefed on some of it.

'I've been in military and intelligence circles, who know that beneath the surface of what has been public knowledge, yes - we have been visited. Reading the papers recently, it's been happening quite a bit.'

Dr Mitchell, who has a Bachelor of Science degree in aeronautical engineering and a Doctor of Science degree in Aeronautics and Astronautics claimed Roswell was real and similar alien visits continue to be investigated.

He told the astonished Kerrang! radio host Nick Margerrison: "This is really starting to open up. I think we're headed for real disclosure and some serious organisations are moving in that direction.'

Mr Margerrison said: 'I thought I'd stumbled on some sort of astronaut humour but he was absolutely serious that aliens are definitely out there and there's no debating it.'

Officials from NASA, however, were quick to play the comments down.

In a statement, a spokesman said: "NASA does not track UFOs. NASA is not involved in any sort of cover up about alien life on this planet or anywhere in the universe.

'Dr Mitchell is a great American, but we do not share his opinions on this issue.'

Fauna din 32. Tramvaiul 32.


Individa asta ma terifiaza, recunosc. Uneori, rasare din senin în fata ta si-ncepe sa te-nchine, bolborosind sacadat, cu voce stranie: “Ta-ta-ta-ta-ta-ta...”. Alteori, se posteaza in spatele tau, in fusta aia de culoare nedefinita si cu baticul ala gri infasurat strans în jurul capului. Nu zice nimic dar o simti, stii ca-i acolo. Cateodata, o zaresti de cum urca in tramvaiul 32 si-si incepe ritualul: se infige in fata unuia sau altuia si da-i cu-nchinatul. Cu cat te strangi mai mult, cu cat incerci sa-i eviti privirea, cu-atat vine mai aproape si-ti baga degetele alea miscatoare în ochi. Mai sunt si cazurile extreme in care incepe sa-si dea palme în fata ta, doar-doar te-oi induiosa si i-oi scapa o hartie, niste monede... Copiii din tramvai o tintesc cu ochi mirati. “Pleaca, fa, nebuno, îi sperii p-astia micii!”, îsi mai face cate unul curaj. Ca, in rest, nimeni nu-i zice nimic. O lasa sa se desfasoare. Pe principiul ca daca nu ii zici nimic, poate nu te observa si nu vine sa te-nchine.

Unii zic ca-i nebuna: “Las-o, Dom’le, in banii ei, nu vezi ca-i dusa?!”. Altii se jura ca stau pe strada cu ea, ca n-are nimic la capatana. Ca se face. Ca bea banii. Adevarul e ca individa asta a intrat cumva in identitatatea tramvaiului, e o figura cu care te obisnuiesti dupa o vreme. Si-ncepi sa te intrebi – dupa vreo luna de absenta: “Unde-o mai fi, frate, tampita aia care te-nchina?!” Eu zic ca e in deplasare. Va zic sigur ca asa e. E plecata sa-i închine si pe altii. Ma credeti, nu ma credeti, eu m-am intalnit cu ea in gara la Constanta. In plin sezon estival, se plimba de colo-colo, fidela tacticii ei cu închinatul si cu bolborositul. Si am inceput eu sa ma inchin cand, acu’ vreo doi ani, dupa Revelion, am zarit-o, intr-o oglinda, cand stateam la masa intr-o cofetarie din centrul Brasovului. Individa se proptise langa coada la prajituri si-i dadea zor sa faca niste bani. Mda. Ajunsesem sa cred ca ma urmareste. Acum e vara si n-o mai vad în tramvai. Cred ca si-a luat papornita – ca avea intotdeauna o sacosa de panza la ea - si-a plecat sa se bronzeze.

“Aaaaajutati-ma si pe mine... sa va dea Dumnezeu sanataaate...” Asta e cersetoru’ lui Marius. Febletea lui. Ii da tot timpul bani cand il vede. E demn în nenorocirea lui. Are picioarele retezate de la fund aproape si se taraie pe niste cioturi infasurate in niste pungi. Nu zice altceva. Doar ce v-am zis mai sus. Asta e replica lui si-o rosteste asa, innecat, despartind cuvintele in silabe. Sa-ntelegi despre ce-i vorba.

Pe fetita asta de care va povestesc acum mi-o amintesc chiar din primele momente in care am inceput sa frecventez 32-ul. A crescut acum. Dar nu si-a schimbat discursul: “Oameni buni cu suflet bun si cu credinta-n Dumnezeu, va rog frumos dac-aveti posibilitatea si daca puteti, sa m-ajutati si pe mine c-un banut. Strang bani sa ma operez la piciorul stang...” In momentul asta, isi sufleca cracul pantalonului si vezi, intr-adevar, un picior contorsionat, niste oase la nelalocul lor. Si continua cu “o salcie pletoasa, langa care se ruga Maica Domnnului...” E cuminte. Nu-ti invadeaza bula de aer, nu se baga in sufletul tau. Zice ce-are de zis, strange ce-are de strâns si coboara. O data, am auzit-o zicand, asa, usor încurcata, “saru-mana”, unei doamne. Care s-a simtit datoare sa explice, dupa ce-a coborat fata: “Sta langa mine, dom’le... Saraca... E cuminte si respectuoasa. Nu face nicio operatie, o trimit alde ta-su sa stranga bani, sa aiba ei ce bea...”

Asta e groaznic. Vorba lu’ Marius: “uite-l p’ala cu ochiu’, putiferu’ ala”. Da, astea-s cuvintele care-l definesc. Se urca tot timpul in tramvai din statia de la piata – Piata Rahovei – o data cu noi. Cred ca sta prin zona. In primul rand, miroase de-ti cad plombele, vorba lu’ tata. In al doilea rand, e enervant. Sta indeajuns de mult pe langa tine incat sa simti ca te sufoci. Portretul, in cateva tuse: fes în varful capului, indiferent de anotimp, o geaca lunga, atarnand – iarasi, indiferent de anotimp, cracul pantalonului suflecat, ca sa vezi si-n cazul asta ca e un handicap in spatele cerselii. Si cu ochiu, ce-i cu ochiul? Pai, citam: “Cu ochiu’ stang nu vad...” Asta e cu ochiul.

Stati ca mai e o figura marcanta. Un tembel care-ti mananca aerul. Care se vara-n tine si scoate, de nicaieri, cu-o viteza de necrezut, o palma facuta cåus. “Mmmdati-mi si mmmie un leu!”. Pe-asta trebuie sa-l vedeti. Vine-n fata ta, ia moaca rugatoare si bleaga, si pac!, mana-caus si replica. Inainte zicea sa-i dai zece mii, acuma s-a modernizat, vrea un leu. Ca zece mii ar fi fost cam mult. Da’ nu asta e cea mai tare chestie. Inainte sa-ti arunce intrebarea, baga un vaicarit, tot asa, “mamait”: “Mmmmi-e foammme, n-ammm mmmancat nimmmica...”

Si da, mai sunt si nelipsitele individe care se urca în dreptul bisericii de la 11 iunie, in zilele de sarbatoare, dar si in alte zile, devenite si ele sfinte: “Ajutati-ma in sfanta vinere de azi/sfanta miercure de azi...”. In cazul asta, recuzita nu e completa fara copilul adormit din brate si fara un carton edificator. Si mai e si unul a carui figura nu prea mi-o mai amintesc, ca nu l-am mai vazut de multisor. Dar mi-a ramas in minte discursul: “Nu treci calea calatoare, c-aveti un olog în cale”.

As zice ca astia sunt toti. Daca am uitat pe vreunul – din fauna 32-ului – promit ca revin cu un update.

duminică, iulie 20, 2008

Hangul si fantanile cantatoare...

Amicu' Verbiaj mi-a facut pofta de pus filmuletze pe blog... Asa ca pun si eu doua opere de arta :)), filmate - cu mana cam tremuranda - anul trecut, prin septembrie, la Barcelona. Ambele sunt muzicale, asa ca puneti mana pe niste casti.

Primul filmulet contine ceva interesant. Un nene care canta la un instrument care se cheama "hang". Cand l-am filmat habar n-aveam ce e aia, dar, la intoarcere, wikipedia mi-a fost de ajutor. Despre hang - instrument muzical creat prin Elvetia - cititi mai multe AICI. De ascultat si de vazut, mai jos :)



Daca hangul suna asa, linistitor, filmuletul de mai jos are in centrul lui celebrele fantani din Barcelona, din Plaza Espanya. A nu se rata fantanile astea! E galagie, e aglomeratie, dar sunt fenomenale. Suna magistral. Muzica clasica, apa si culoare. Combinatie fatala pentru simturi. Fatala, in sensul bun, in sensul de "femeie fatala" :)) Ca spectacolul atrage multe aplauze si strigate admirative. Pe final, se-aude si Mariusache: "Hai, mai opreste...", ca noi filmam cu aparatu' si o secunda de film inseamna o poza in minus. Naspa, nu? Ca io as fi filmat toata povestea asta :) In fine, luati de va uitati :))


Gata. Ne mai auzim.

marți, iulie 08, 2008

Propun....

... ca la intrarea in fiecare spital de stat din Romania sa existe o ghereta unde sa se comercializeze plicuri. Se va evita, astfel, alergatura in cautarea unui plic in care sa pui niste bani pentru nenea doctoru'. Mai propun sa beneficiezi si de un timp minim de stat in cabinetul doctorului. 10 minute, cel putin. Ca sa asculte macar jumatate din ce ai de spus. Nu de alta, dar eu mi-am petrecut mai mult timp cautand un plic decat in cabinetu' cu pricina. Si-am plecat cum am venit. Nelamurita. Poate sunt eu mai grea de cap... Sau poate omu' avea treaba... Sau poate o sa abandonez cu totul spitalele de stat.

marți, iulie 01, 2008

Mitici, prazari, sarme si palincari

Azi a aparut in Adevarul primul episod al unei campanii despre stereotipurile regionale, la care muncesc de vreo doua luni. In fine, scriu de-mi sar capacele la chestia asta si-am zis sa va tin la curent cu desfasurarea serialului.

  • Uite AICI materialul introductiv al campaniei, despre cum si cand au aparut stereotipurile despre ardeleni, olteni, moldoveni, banateni si mitici :)) A fost deschidere de ziar, a avut multe mii de afisari si bineinteles ca am primt si multe sfaturi "de bine" si multe "dulci" apelative :))
  • Materialul numarul 2 - In tara lui Nea Marin - cum se vad oltenii, pe cine taxeaza ei, cum ii vad ceilalti pe olteni.
  • Materialul numarul 6 - Interviu cu Tudor Gheorghe. De facut, l-a facut Ovidiu Nahoi, nu eu, dar il mentionez aici ca e interesant :))
  • Materialul numarul 11 - Au si altii clisee: stereotipurile altora - e si un tabel super interesant cu "smecherii" si "tampitii" din bancurile altora. Tabelul e din cartea lui Christie Davies, "The Mirth of Nations". Il pun mai jos. CLICK pe el, pentru marire:

Uite-aci un sfat prietenesc primit de la Vlad Tepes la inceputul campaniei. Ulterior, tonul forumistilor a devenit dramatic si apelativele, de nereprodus...

domnita Florentina Tone

de vlad tepes in data de 2008-07-01 21:19:44

e evident ca d-vs . dispuneti de o inteligenta foarte mare iar capacitatiile de exprimare nu sunt mai prejos ,deoarece va atingeti scopurile mereu si reusiti sa descrieti in mod clar ceea ce ne inconjoara ,dar va rog frumos ca urmatorul articol care il scrieti sa fie unul care sa trezeasca sentimentul comun al unitatii nationale ,al mindriei colective de a fi roman si sa ne indemne mai ales la o strinsa colaborare in interiorul patriei mama .va cer aceasta pt .ca acum ne sunteti datoare -dupa ce ne-ati dezbinat !